Cântăreaţa este foarte bucuroasă pentru că în patru luni va aduce pe lume cel de-al doilea ei copil. Când a aflat că este însărcinată, Andreea nu a spus decât prietenilor şi familiei, asta până când a fost sigură că sarcina decurge normal.
“Nu am spus decât unei prietene bune şi naşilor noştri, pentru a păstra discreţia. Mi-a fost destul de greu, pentru că îmi doream să le spun tuturor (să ne bucurăm cu prietenii şi apropiaţii)! Când am aflat sexul bebeluşului ne-am dus la părinţii lui Lucian şi le-am spus că vom avea un băieţel! S-au bucurat enorm şi ne-au spus că, la fel ca noi, îşi luaseră gândul că vom mai avea un copilaş. S-au bucurat enorm, la fel ca toţi apropiaţii noştri!”, a declarat cântăreaţa pentru revista SPY.
Andreea are parte de toată grija şi protecţia în aceste luni din partea soţului şi a fetiţei sale, Sofia, în vârstă de nouă ani. Micuţa este foarte grijulie de pe acum cu frăţiorul ei şi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care va merge alături de mama şi tatăl ei la cumpărături pentru noul membru al familiei. Mai mult decât atât, este foarte atentă şi cu Andreea, căreia îi spune mereu să aibă grijă la alimentaţie pentru ca fratele ei să fie sănătos. Drept răsplată, cântăreaţa i-a promis fiicei sale că numele băieţelului îl va alege împreună cu ea. Atunci când Andreea va naşte, soţul ei, Lucian, i-ar putea cumpăra un parfum cadou, asta de pe site-ul numărul 1 de shopping al vedetelor, .
Răzvan Sava